Colectarea de informații pentru Serviciul clienți

După ce notificați specialiștii de la Serviciul clienți în legătură cu o problemă întâmpinată, aceștia vă pot cere să creați un raport care conține informații despre sistemul dvs. de operare și să îl trimiteți către Serviciul clienți. De asemenea, specialiștii de la Serviciul clienți vă pot cere să creați un fișier de urmărire. Fișierul de urmărire vă permite să urmăriți procesul de efectuare a comenzilor aplicațiilor pas cu pas și să determinați etapa de funcționare a aplicației la care apare eroarea.

Pentru a asigura un suport îmbunătățit pentru rezolvarea problemelor legate de funcționarea aplicației, este posibil ca specialiștii de la Serviciul clienți să vă solicite să modificați temporar setările aplicației pentru depanare în timpul efectuării diagnosticării. Pentru a face acest lucru, probabil va trebui să efectuați acțiunile următoare:

Specialiștii de la Serviciul clienți vă vor oferi toate informațiile necesare pentru efectuarea acestor acțiuni (instrucțiuni pas cu pas, setări de modificat, scripturi, caracteristici suplimentare pentru linia de comandă, module de depanare, utilitare speciale etc.) și vă vor informa despre datele care se vor colecta pentru depanare. După colectarea informațiilor detaliate pentru diagnosticare, acestea sunt salvate pe computerul utilizatorului. Datele colectate nu se trimit automat către Kaspersky.

Vă sfătuim să efectuați acțiunile anterioare numai sub supravegherea unui specialist de la Serviciul clienți, după ce primiți instrucțiuni în acest sens. Modificând pe cont propriu setările aplicației în moduri care nu sunt descrise în sistemul Ajutor sau nu sunt recomandate de specialiștii de la Serviciul clienți, puteți provoca încetinirea sau căderea sistemului de operare, puteți reduce nivelul de protecție a computerului și puteți afecta disponibilitatea și integritatea informațiilor procesate.

În această secțiune

Crearea unui raport de stare a sistemului

Trimiterea fișierelor de date

Cum să faci o înregistrare a ecranului dacă te confrunți cu o problemă cu o aplicație

Conținutul și zona de stocare pentru fișierele de urmărire

Începutul paginii